Nimic mai mult decat mofturi. Prosteala. Ce-i mult ajunge sa te injunghie.

  Si mi-am adus aminte de blog. Praf nene. Imi e frica/rusine sa imi recitesc postarile, ca stiu de ce sunt in stare (de dezordine psihica, si perle necizelate). Si totusi vreau mai mult decat orice sa scriu, sa vad pe blog-ul asta, de care pana si eu am uitat, cel putin doua, trei randuri in plus!
   In primul rand vreau sa imi exprim melancolia. Probabil din poeziile (si alte opere lirice cu care am mai avut de-a face), ati observat ca scriitorii sunt cuprinsi de melancolia asta jalnica atunci cand se apropie toamna (sau iarna, stiu eu). Pentru ca vremea rece te face sa te izolezi in casa si sa te "distantezi" de natura. Meh, nu stiu daca-i doar o perioada in care vad totul pe dos, dar eu iubesc iarna, cand imi ascund trupul in haine groase, pufoase, si protectoare, si admir ramurile copacilor, si un ceai cald ma face sa ma simt ca si cand nu mai am nevoie de nimic altceva. Relaxant, poate ca iarna vedem cu adevarat cum arata copacii. De la primavara incolo, sunt acoperiti de frunze si flori enervante. Iarna.. iarna sunt neajutorati, sunt goi si subtiri, si se lupta cu viscolele din fiecare iarna. Si toamna, si primavara sunt misto tare frumoase. Pentru simplul fapt ca nu te topesti la soare, astfel incat poti face doi pasi fara sa te plangi de caldura. Soarele e urat, si prea mare. El se crede regele tuturor, stie ca toti vrem vara. Dar eu nu il iau in seama. Vara ma face sa ma simt patetic.
  Pe langa tristetea asta care ma domina, pot spune ca mai am si un sentiment pozitiv. Cineva m-a facut fericita cu doar trei, patru cuvinte (aparent neinsemnate). Vreo trei planuri pana acum pentru vara ce va sa vina. Vai, minunat. Dar tot nu imi place vara, si mi-as fi dorit sa ofer o explicatie cat de cat plauzibila. Dar nu reusesc.
  Punct